„Sfântul avva Antonie, stând odată în pustiu, a căzut pradă acediei și apăsătoarei întunecimi a gândurilor rele. Și zicea către Dumnezeu: «Doamne, vreau să mă mântuiesc și nu mă lasă gândurile rele. Ce să fac în neliniștea mea? Cum să mă mântuiesc?». Ridicându-se puțin și privind afară, Antonie vede pe cineva aidoma lui, stând jos și lucrând, apoi sculându-se și facând rugăciunea, și iar așezându-se și împletind funia, apoi din nou sculându-se pentru rugăciune. Era un înger al Domnului, trimis ca să-l îndrepte și să-l întărească. Și l-a auzit pe înger spunând: «Fă așa și te mântuiește!». Auzind acestea, [avva Antonie] s-a bucurat nespus și a prins curaj. Și așa se mântuia” (Pateric).

     Urmând Sfântului Antonie, monahii apreciau munca drept un mijloc potrivit pentru a feri mintea de risipiri, drept o formă de asceza, dar și ca o slujire făcută societății și un izvor de venituri pentru facerea de milostenii. Faimosul principiu al monahismului „Roagă-te și muncește (Ora et labora), urmează învățătura comună și reprezintă soluția ortodoxă la problema cum să ne rugăm neîncetat (1 Tesloniceni 5, 17), soluție oferită încă de Origen care spunea „Se roagă neîncetat cel care unește rugăciunea cu faptele trebuincioase, și faptele cu rugăciunea”.

     Cuvântul dumnezeiesc rostit și ascultat este cuprins în Biblie; îl găsim cuprins în arhitectură și zidit. Cântat și reprezentat pe scena hierofanică a cultului, constituie liturghia. Tainic zugrăvit, se oferă contemplației ca „teologie vizuală” sub forma icoanei.

     Urmând tradiția de veacuri a monahismului ortodox, și la Mănăstirea Bârsana au fost înființate doua ateliere, unul de pictură și altul de țesătorie. În aceste ateliere maicile desăvârsesc arta țesutului și a pictării icoanelor pe diferite suporturi (în special lemn sau sticlă).