Copyright 2021 - Site in constructie!!!

   Acum la sfârșit de mileniu, când totul parea pierdut și risipit, din cenușă se nasc iarași altarele străbune ale strămoșilor noștri cu oameni de jertfă și plini de lucrarea Duhului Sfânt. Ținându-se seama de situația geografică, de specificul locului, de posibilitățile formării obștilor, de dorința credincioșilor, de destinația prezentă și de perspectivă, precum și de alte criterii s-a stabilit ca Mănăstirea „Soborul Sfinților 12 Apostoli” din Bârsana să fie mănăstire de maici.

   În 1994, Dumnezeu a adus-o sub cerul Maramureșului, de la Mănăstirea Râmeț, pe tânăra monahie Filofteia Oltean, rânduită ca stareță a noului așezământ. Fire energică și întreprinzătoare, cu simt artistic și zel ctitoricesc, Maica Filofteia a chivernisit și a vegheat, până la cele mai mărunte detalii, ridicarea întregului ansamblu mănăstiresc, închinat Soborului Sfinților 12 Apostoli.

   Cea mai importantă preocupare a Maicii Starețe Filofteia a fost, însă, formarea unei obști monahale care să dea viață mănăstirii.

Acum obștea Mănăstirii este alcătuită din:

  1. Stavrofora Filofteia  - stareță

  2. Arhimandritul Paisie - duhovnic

  3. Stavrofora Emanuela

  4. Monahia Parascheva

  5. Monahia Petronia

  6. Monahia Pavelida

  7. Monahia Ghelasia

  8. Monahia Arsenia

  9. Monahia Iustina

10. Monahia Macrina

11. Monahia Gabriela

f t g m